Idei marturii 2013

Totul începe cu cererea în căsătorie, unde mirele (dacă ar respecta ce spune tradiția) ar trebui să meargă în pețit la viitorii săi socri, înainte de a-i cere mâna iubitei sale. Dacă are consimțământul acestora, alege cu multă atenție inelul de logodnă și apoi o cere în căsătorie pe aleasa inimii.

Pare simplu, dar nu este chiar așa! Obiceiul pețitului mai este cunoscut și sub denumirile de: înțelegere, pețitură, croială, starostie, împețit. Conform tradiției, la pețit participă după situație fie mirele singur, în cazul tinerilor mai îndrăzneți, fie mirele însoțit de părinți, nași sau prieteni. Mirele mergea însoțit de părinți dacă știa că îl place fata, dacă nu știa acest lucru, tânărul trebuia să trimită pețitori înainte. Pețitorii erau bărbați sau femei buni de gură. Mirele se putea duce însoțit fie de părinți, de rude, de oameni mai în vârstă, sau de frații mai mari dacă nu are părinți.

Trebuie să știți însă că dacă sunteți din Transilvania, nu puteți peți la fel ca unul din Neamț! De exemplu, în Neamț, întâi se înțelegeau tinerii între ei, apoi se duceau părinții băiatului la cei ai fetei împreună cu băiatul. Mirele mai putea fi însoțit și de staroste care poate fi reprezentat fie de un avocat, vecin sau rudă, de obicei viitorul naș. Când părinții fetei nu erau de acord, iar tinerii fugeau, după un timp mergea cineva din familia băiatului pentru împăcare. Se duceau cu sticla plină cu rachiu și dacă se împăcau se cinsteau, dacă nu se întorceau cu sticla plină.

În Transilvania starostele este înlocuit de un grăitor, un om mai în vârsta, bun de gură care îi face intrarea mirelui.

În Botoșani, inițial se trimite vorbă părinților fetei printr-un om în vârstă, din familia mirelui (de obicei starostele).

O altă regiune cu frumoase tradiții de nuntă din țara noastră este, Oltenia. Fata era aleasă încă din copilărie de către părinții sau rudele băiatului, iar pe când venea vremea măritișului, zestrea era deja pregătită. În cazul în care viitorul fetei nu era prestabilit, și-și găsea ea un fecior în sat, după ce aceștia decideau să ”se ia” o rudă a băiatului, venea cu plosca cu vin, la pețit. Dacă pețitul a fost favorabil celor doi tineri, tatăl băiatului mergea la părinții fetei să stabilească așa-zisul „așezământ”. În cazul în care tatăl fetei nu acceptă înțelegerea, tinerii deseori fugeau de la casa părintească, iar după ceva vreme părinții îi rugau să se întoarcă și acceptau căsătoria lor.

Astăzi însă acest obicei al pețitului, nu mai reprezintă o obligație, ceea ce contează cel mai mult este ca cei doi îndragostiți să fie de acord cu căsătoria. Evident, acordul părinților este important, dar nu definitoriu. Am putea spune că pe de-o parte ”scutește” mirele de un amalgam de emoții, iar pe de altă parte mireasa nu are ocazia să-și vadă mirele în această postură și de ce nu, să se simtă dorită și apreciată. Așa că este bine și nu prea, pentru viitoarele mirese care visează de mici să fie cerute cum se cuvine de la părinți.